Procesul a fost demarat de Camera Deputaților, în calitate de administrator al Casei Poporului, care i-a chemat în judecată pe urmașii Ancăi Petrescu, cerând anularea mărcii. Acțiunea în instanța a venit după ce, în iunie 2013, Anca Petrescu a înregistrat la OSIM o marcă ce poartă ca element o fotografie cu Casa Poporului.
Mira Anca Victoria Petrescu Mărculeț (n. 20 martie 1949, Sighișoara – d. 30 octombrie 2013), cunoscută sub numele de Anca Petrescu a fost un arhitect și politician român. A lucrat ca șef proiect arhitectură și șef proiect complex la Casa Poporului. Este autor unic al proiectului Casa Poporului, actualmente Palatului Parlamentului, precum și al altor proiecte în Cuba, SUA, Franța, Maroc etc. A fost membră al ordinului arhitecților români și ordinului arhitecților francezi.
Anca Petrescu s-a născut pe 20 martie 1949 în Sighișoara iar în perioada 1977-2013 proiectează Casa Poporului. A publicat peste 350 de articole legate de acest proiect atât în tară cât și peste hotare. Între 2004 – 2008 a fost aleasă deputat de Mehedinți pe listele PRM.
Pe 5 august 2013 a avut un accident de mașină aproape de Timișoara iar la data de 30 octombrie 2013 a decedat, în urma unor complicații.